De 80 de ani zburăm ”Pe aripile vântului”

 

Considerat unul dintre cele mai bune filme din istoria omenirii, ”Gone with the Wind” a avut de toate: actori infiniți, scandaluri pe platourile de filmare, tragedii, sume de producție imense, replici geniale, mii de ore trase pe celuloid, premii ”Oscar” și încasări pe care mintea omenească nu le putea pricepe

”Margaret, jur, nu-mi stă gândul la ironie, dar ai citit toată biblioteca din oraș, plus sutele de volume pe care ți le-am cumpărat. Pe bune, nu crezi că e cazul să scrii o carte?” Zicând asta, John arată spre maldărele de tomuri rânduite prin casă. E 1926, biata femeie e cu o gleznă în ghips, nu are pe unde să se plimbe, așa că stă în dormitor și lecturează.

Se intitulează Margaret Mitchell. Dacă-i născută în 1900, însemnează că acum are nițeluș peste 26 de ani. E la a doua căsnicie. În prima, se luase cu un bețiv. În a doua, cu cavalerul de onoare din prima. Sufragistă convinsă, întâia femeie din Georgia cu ”pastilă” într-un ziar local, în Atlanta. Știe tot ce se poate ști despre Războiul de secesiune, despre scalvie. Are o mașină veche, un “Remington”, la care începe să toarcă. Trei ani buchisește. Apoi, cu glezna refăcută, nu-i mai arde de scris, deși mare parte din “Pe aripile vântului” e gata! Proiect abandonat!

E 1935. Peste manuscris s-a așezat praful de două degete. Prin urbe trece editorul Harold Macmilian Latham. Caută scriitor cu peniță. Lois Cole se știe și cu Margaret, și cu oaspetele. Omul o roagă să-i aducă ceva scris de ea. Vine cu “Pe aripile”...Macmilian merge la magazin și cumpără o valiză, ca să poată căra foile. Parchează la Șeful Departamentului “Literatură Englezească” al Universității “Columbia”. Barosanul îi zice că e “miez”, așa că editorul completează un cec, îl trimite către doamna MM, iar aceasta termină romanul-fluviu în martie 1936. 50.000 de americani îl rezervă înainte ca el să apară pe piață. Până de Crăciun se vânduseră 1.000.000 de exemplare! 21 de săptămâni pe primul loc la “Book Review” din “The New York Times”. 1937, Premiul “Pulitzer”...

                                                       

Clark Gable și Vivien Leigh, Rhett Butler și Scarlett O’Hara, unul dintre cele mai frumoase cupluri din istoria cinematografiei

 

Am ”citit” cartea. Să ”vedem”, acum, și filmul!

 

David O. Selznik era un producător din cetatea celuloidului, Hoolywood. Avea o gazelă, editorul său pe probleme de istorie, Katherine (Kay) Brown, o tipă cu un infinit de conexiuni. Citise o copie a operei înainte ca aceasta să plece spre tipar. Cu câteva zile înainte de prima apariție, 6 iulie 1936, Kay Brown cumpăra, contra a 50.000 de dolari, o sumă imensă pentru acea  vreme, drepturile pentru o adaptare cinematografică a romanului. Selznick nu-și dăduse acceptul pentru atâta bănet, dar Brown îi spusese că povestea este imensă și că garantează pentru succesul ei. ”Warner Bros.” dăduse târcoale, însă Bette Davis, starul studioului, nu se arătase prea interesată. ”20th Century-Fox” nu oferise o sumă decentă, așa că ”Selznick International Pictures” putea purcede, oricând, la drum!

Deși pare greu de crezut, căutările actorilor au durat...doi ani!

Pentru rolul lui Rhett Butler, Selznick l-a vrut, vorba celor de la ”Divertis”, din startul începutului, pe Clark Gable. Dar tipul se afla sub contract cu gigantul ”MGM”, care nu avea obiceiul de-a împrumuta actorii din propria ogradă. S-a mers spre Gary Cooper, dar acesta avea semnătura acasă la Samuel Goldwyn. Totul a rămas în stand-by și s-a trecut spre rolul principal feminin. Margaret Mitchell ar fi vrut-o pentru Scarlett pe Miriam Hopkins, dar i s-a spus că e prea bătrână. Castingul a reunit 1.400 de femei, cu un buget de 100.000 de dolari, ceva colosal, dar care a adus filmului o publicitate imensă, înainte chiar și de primul tur de manivelă. Patru domnițe s-au calificat în finală. Jean Arthur, Joan Bennett, Paulette Goddard și Vivien Leigh. Pe 20 decembrie 1938, ultimele două au dat probe...color, iar Paulette aproape că a câștigat. Numai că era căsătorită cu marele Charlie Chaplin, iar Selznick s-a răzgândit. A mers pe mâna lui Leigh, născută în Bengalul de Vest, India, 25 de ani în acel moment.

                              

Clark și Vivien se distrează, într-o pauză de filmare

 

Buuun! Avem actorii, avem producătorul, cine scrie scenariul? ”Reducerea imensei cantități scrise la doar șase ore de filmare a fost o muncă de Hercule”, avea să scrie istoricul de filme Joanne Yeck. Sidney Howard se înhamă la proiect, dar spune că nu părăsește New England, așa că acesta ajunge pe mâna unor scriitorași. Regizorul George Cukor e dat afară când filmările începuseră deja, e adus Victor Fleming, dar omul lucrează, în același timp, la capodopera ”Vrăjitorul din Oz”. Se stă pe loc, fiecare zi de întârziere îl costă pe Selznick 50.000 de dolari, așa că grăbește lucrurile.

 

Patru filme românești în 1939!

 

1939, anul producției “Gone with the Wind”, e unul prolific și pentru filmografia românească. Se realizează, pentru început, ”Lupii din Muntele Suru”, un hibrid documentar – ficțiune. Apoi, ”O noapte de pomină”, cu G. Timică , Costache Antoniu ori Dina Cocea. Urmează ”Se aprind făcliile”, în regia marelui Ion Șahighian, cu inegalabilul George Vraca și Maria Tănase și, în fine, ”Trei dansuri românești”, un triptic coregrafic ce prezenta, în viziune modernă, dansuri tradiționale, film din care se păstrează, până în ziua de azi, 176 de metri de celuloid.

Pe 26 ianuarie 1939 se dă primul tur de manivelă, ”pe aripi”... Ceea ce avea să se petreacă pe platourile de filmare întrece orice imaginație, un adevărat Turn Babel din care, la final, avea să se țeasă o capodoperă.

După trei săptămâni de filmare, regizorul George Cukor e dat afară. O păsărică așezată pe un trepied a dezvăluit că în tinerețe Clark Gable avusese niște apucături mai puțin obișnuite pentru Hollywoodul anilor ’30 - ’40, despre care Cukor știa. Așa că actorul a ”insistat”, iar nea George a zburat. Numai parțial, pentru că a rămas ”consilierul personal pentru Vivien Leigh și Olivia de Havilland”. Directorul de imagine Lee Garmes a apucat doar o lună de zile...

Se naște moșia de la Tara, la marele incendiu al Atlantei, o imagine faimoasă, Selznick n-are încredere în nimeni, acționând, personal, butonul ce declanșează explozibilul. Costurile de producție sunt imense pentru acea perioadă, 3.850.000 $!!! Se filmează până pe 1 iulie, uneori și câte 14 ore pe zi.

Pentru muzică, producătorul se găsește cu Max Steiner, care compune 12 săptămâni fără oprire, apoi se merge la cinci orchestratori.

Pentru cele patru ore finale s-a filmat și s-a montat enorm

 

E 9 septembrie 1939 când Sekznick, soția lui, Irene, investitorul John “Jock” Whitney și editorul de film Hal Kern merg până în Riverside, Califiornia, pentru a vedea o primă formă a fimului. Nu e prelucrat aproape deloc, ”brutul” are patru ore și 25 de minute. Pentru marea premieră vor fi reguli stricte: spectatorii vor putea ieși dar nu vor mai putea reveni în sală dacă pelicula a pornit la drum, nu se vor mai putea da telefoane...

E 15 decembrie 1939, cu 80 de ani în urmă, când, la ”Loew’s Grand Theatre” din Atlanta 300.000 de oameni vin la premieră. Festivitățile începuseră, ca-n basme, de trei zile, cu paradă, cu primarele mergând alături de vedetele din film în limuzine decapotabile. E scandal și aici. Leslie Howard a plecat în Anglia, pentru că în Europa cel de-al Doilea Război Mondial a început să muște. Victor Fleming nu se găsește în cele mai bune relații cu producătorul, așa că zice ”pas”. Hattie McDaniel nu are voie, pentru că...este de culoare. Auzind asta, Clark Gable vrea să boicoteze tăierea panglicii, dar actrița îl imploră să nu strice petrecerea, să se ducă. Viitorul președinte al Statelor Unite, Jimmy Carter, avea să declare, pese ani, că ”Premiera filmului a fost cel mai important lucru din viața mea”. Din decembrie 1939 până în iulie 1940, la film se intră doar cu tichete luate în avans...

 

Ce s-a ales de...

 

...film?

Cu un buget de 3.850.000 de dolari și încasări estimate la 390.000.000 $, pelicula a fost o capodoperă nu numai la nivel critic, ci și din punct de vedere economic. Specialiștii afirmă că dacă luăm în considerare trecerea anilor și inflația, vorbim despre cel mai profitabil film din toate timpurile!!!

”Pe aripile vântului” apare, alături de ”Casablanca” și de ”Cetățeanul Kane” pe scurta listă a celor mai bune celuloide din istorie. Pe 11 iunie 1976, are premiera pe HBO. Evoluează acolo, la cererea telespectatorilor, de 14 ori în jumătate de lună, practic, în fiecare zi. Se estimează că 65 la sută din populația Statelor Unite din acea perioadă a văzut filmul. În 2013, se ițește versiunea 4K!

La festivitatea prilejuită de cea de-a 12-a ediție a Premiilor Academiei, ”Gone with the Wind” e nominalizat la 13 categorii. Câștigă opt statuete ”Oscar”. Pentru că a jucat senzațional, actrița de culoare Hattie McDaniel devine prima afro-americană din istorie cu un ”Academy Award”. Cinematografele mustesc de oameni. Imaginile arată cozi imense, în Pensacola, Florida, în 1947, la ani buni după lansare! La patru ani de la premieră, industria americană număra  60.000.000 de bilete vândute! Este relansat în 1947, 1954 și 1961. În 1977 este votat, de către cei de la Institutul de Film American drept ”cea mai populară peliculă din istorie”.

 

...autoare, Margaret Mitchell?

După succesul înregistrat cu cele...1037 pagini ale romanului, Mitchell dobândește faimă mondială. Se implică în activitățile Crucii Roșii Americane pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, e chemată să lanseze la apă vase de luptă. Pe 11 august 1949, merge, la braț cu soțul său, la film. Pe strada Peachtree, din Atlanta, e lovită de un șofer, Hugh Gravitt, un taximetrist aflat în timpul liber. Omul e beat, conduce cu viteză și pe sensul greșit. Margaret e lovită în plin! Este transportată, imediat, la spital, la ”Grady Memorial” Are fractură craniană, iar pelvisul îi este rupt în două locuri. E într-o comă profundă, nu-și mai revine până pe 16 august 1949, când decedează, la doar 48 de ani.

Este coborâtă la cele veșnice în Cimitirul ”Oakland”. Soțul se stinge, trei ani mai târziu, de dorul ei. Gravitt, 29 de ani, e condamnat la 18 luni de închisoare și la plata unei amenzi de 5.450 de dolari. Execută doar 11 și iese. Decedează în 1994, la peste 70 de ani.

 

...producător, David O. Selznick?

După ”Pe aripile vântului” (1939), trage lozul câștigător și anul viitor, în 1940, cu ”Rebecca”, cu care cucerește, de asemenea, ”Oscarul”. Este cel care-l lansează, cu această ocazie, pe regizorul...Alfred Hitchcock. În 1940, trage oblonul peste compania de producție și își ia...timp liber. Se reîntoarce, ca producător, pentru alte filme de succes, între 1944 și 1949. ”M-am oprit din făcut filme pentru că eram obosit”, avea să declare el. Selznick a decedat în 1965, după mai multe atacuri de cord. Are o stea pe Hollywood Walk of Fame.

 

...scenarist, Sidney Howard?

”Moartea sa a reprezentat o calamitate pentru Broadway”, au scris ziarele. Sideny Coe Howard a decedat în timpul filmărilor, pe 23 august 1939. Avea o fermă de 700 de acri în Tyringham, Massachusetts. Și un tractor, de două tone și jumătate, cu care lucra pământul. Cu motorul pornit, meșterește ceva sub capotă. Mastodontul pleacă de pe loc și îl prinde între bara din față și peretele garajului. Decedează la doar 48 de ani, în timp ce lucra la o biografie a lui Benjamin Franklin. Postum, primește o statuetă Oscar pentru scenariul la ”Pe aripile vântului”.

 

...regizor, Victor Fleming?

1939 este, fără îndoială, anul său, cu două filme de excepție, ”Vrăjitorul din Oz”, cu Judy Garland, și ”Pe aripile vântului”, cu ambele intrând în topul celor mai bune 100 de producții din istorie. Avea să colaboreze cu Clark Gable la cinci dintre peliculele sale. Când timpul i-o permitea, se retrăgea la ranch-ul său din Morga Estate, Bel Air, Los Angeles, California. Pe 6 ianuarie 1949, suferă un infarct. Este transportat, rapid, la Spitalul din Cottonwood, Arizona, însă este prea târziu. Lucra la Ioana D’Arc, cu Ingrid Bergman. S-a stins la 60 de ani.

Clark Gable (cu pipă) și regizorul Victor Fleming, la filmări

 

...Vivien Leigh?

Afectată de o tulburare bipolară, interpreta lui Scarlett O’Hara va avea de suferit tot restul vieții. La filmările pentru ”Pe aripile vântului” leagă o frumoasă prietenie cu imensul Sir Laurence Olivier, cu care avea să se căsătorească în 1940. În 1951 primea, din nou, Premiul ”Oscar” pentru ”Un tramvai numit dorință”, dar starea sa de sănătate se agrava. În 1958, mariajul este încheiat. Starul e grav bolnav, iar actorul John Merivale, de care se îndrăgostește, îi promite lui Olivier că va avea grijă de ea. Pe 8 iulie 1967, Merivale o găsește pe Vivien pe podea, lângă pat, după ce încercase să ajungă la baie. Decedase, plămânii ei se umpluseră cu lichid, fiind suspectă de tuberculoză de ceva vreme. Trupul ei a fost incinerat. Considerată a fi una dintre cele mai frumoase și mai fine actrițe din toate timpurile, Leigh s-a simțit, mereu, stânjenită de aceste lucruri, declarând că lumea artistică ar trebui să o aprecieze pentru jocul ei.

 

...Clark Gable?

Pe carismaticul actor producătorul l-a așteptat doi ani, dar a meritat. Gary Cooper, prima opțiune, a spus că scenariul e ”siropos” și că vrea să vadă cum Gable își frânge gâtul. Însă Rhett Butler a fost perfect. A primit o nominalizare la ”Oscar”, a devenit faimos în toată lumea. S-a înrolat în U.S. Army Air Forces. Hitler a pus un preț pe capul său. S-a căsătorit de vreo cinci ori. A jucat alături de Joan Crawford în opt filme, cu Myrna Loy în șapte, cu Jean Harlow în șase. Ultima apariție a lui Marilyn Monroe, în ”The Misfits”, 1961, a fost cu el. Mulți spun că Gable, cu a lui mustăcioară, a fost cel mai de succes actor din toate timpurile.

 

...Leslie Howard?

Pentru că interpretul lui Ashley Wilkes e englez, iar cel de-al Doilea Război Mondial a început în Europa, Howard părăsește Statele Unite în august 1939, alături de soție și de fiică. Nu se va mai întoarce, niciodată, pe pământ american.

Pe 1 iunie 1943, avionul în care se afla actorul, pe ruta Bristol – Lisabona, este doborât de către aviația germană în Golful Vizcaya, aproape de A Coruña. Howard este ucis, împreună cu alți 17 pasageri și cu toți cei din echipaj. S-a vorbit despre faptul că el ar fi fost spion, la adăpostul actoriei, s-a vorbit că cei din ”Luftwaffe” ar fi crezut că în aeronavă s-ar afla prim-ministrul englez Winston Churchill...

 

...Olivia de Havilland?

Alături de Kirk Douglas este unica supraviețuitoare din perioada de aur a Hollywood-ului. A ajuns la 103 ani. Sora faimoasei Joan Fontaine a primit două premii Oscar, dar nu pentru rolul din ”Pe aripile vântului”, unde a fost doar nominalizată. A continuat să joace până prin anii ’60. În februarie 2011, Jodie Foster a prezentat-o la Premiile Academiei, iar publicul a ovaționat-o în picioare! Din 1950, Olivia de Havilland trăiește în Paris.

 

...Hattie McDaniel?

Pentru rolul ”Mammy” a primit statueta, întâiul actor de culoare ce pleca spre casă cu un ”Oscar”. A avut o viață de...film, cu patru căsnicii și peste 300 de roluri. A fost una dintre vedetele radioului american, cu 16 piese difuzate. Se spune că doamna Eleanor Roosevelt, soția președintelui SUA, a telefonat pentru ca menajera sa, Elizabeth McDuffie, să primească rolul, dar Hattie a fost cea aleasă, prezentându-se la casting îmbrăcată în...femeie de casă.

 

”Mammy” trăgând de corsetul lui Scarlett

 

În august 1950, McDaniel a suferit un atac de cord. A ajuns la ”Temple Hospital” în stare de inconștiență. În ianuarie, anul următor, mergea acasă. Avea să decedeze pe 26 octombrie 1952, de cancer la sân.

 

...Mickey Kuhn?

Copilul din ”Pe aripile vântului” (avea șapte ani la data peliculei) a continuat să joace în filme. În 1951 s-a regăsit cu Vivien Leigh în capodopera ”Un tramvai numit dorință”. A abandonat industria în 1957, a început să lucreze pentru ”American Airlines”. Conform unor surse, în afara Oliviei de Havilland și a lui Mickey Kuhn, Caren Marsh Doll și Patrick Curtis ar fi alți doi actori care ar fi jucat în capodoperă și care supraviețuiesc, dar ei nu apar pe afișul original al filmului...

 

Credit foto: Juliens / BNPS

 

Articol scris de Cătălin Oprișan

Articolul anterior:

 Regina Maria