Regina Maria. Întregitoarea. Mama răniților

 

S-a născut în Anglia. Un tată plecat non-stop de acasă, o mamă inexistentă. Au căsătorit-o din interes cu un bărbat care nu s-a ridicat, niciodată, la a sa înălțime. A ajuns în România, patrie de care s-a îndrăgostit iremediabil și pe care a numit-o ”dulcea țară”. A alinat sufletele ciobite în Primul Război Mondial, trasă la costum popular, a lipit puzzle –ul țării mari, ”Dodoloață”. A sprijinit arta, cultura, frumosul. A fost singurul bărbat din acest colț de lume vreme de mulți ani. Fiul a ignorat-o, oamenii cei simpli au transformat-o în icoană. Maria. Regina. An cu an. Pas cu pas

Grațiile, cele trei, ședeau, colo, sus, în Olimp, la taifas. Să tot fi fost la a treia cupă de ambrozie și nectar când Zeus, al lor părinte, ce le zămislise cu Eurynoma, le spuse să arunce un ochi, către Pământ. Apoi le făcu un semn, discret, rugându-le a-și potrivi îngereștile lor pene și, cu ele, să atingă boțul cu ochi, bucata de humă-nsuflețită ce tocmai dăduse binețe istei lumi. Și-atunci, cele trei GrațiiAglaea, Eufrosina și Thalia – trecură, lin, aproape neprecepute, peste copăița princiară, zicând: ”Viața toată vom avea grijă de tine”.

 

1875.

Octombrie. 29. Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha scoate primul ”oaaaa” la Eastwell Park, Ashford, comitatul Kent, Anglia, la reședința familie. Mumă-i este Maria Alexandrovna Romanov, mare ducesă de Rusia, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea. Tatăl, Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, al doilea fiu al unei regine-infinite, Victoria, și a prințului-consort, Albert.

 

1875.

Decembrie. 14. E botezată-n rit anglican la capela cu circuit închis a castelului Windsor. Are vreo cinci nași, toți de sânge albastru. Petrecerea-i pe liniște, ”strict privată”, deoarece e ținută în ziua în care se comemorau 14 ani de la moartea prințului-consort Albert, un bărbat de toată isprava, din moment ce fusese tatăl a nouă copilași...

                                         

Copilăria și-o petrece la Eastwell Park, alături de Alfred, ”Young Affie”, Victoria Melita, ”Ducky”, Alexandra – ”Sandra” și Beatrice, ”Baby Bee”, frații și surori. Ea e ”Missy”. Mama, irascibilă, vrea să domine. Tatăl, membru al Marinei Regale, e plecat, mereu pe mare.

 

 

”Oricât aș îmbătrâni, mirosul frunzelor uscate de toamnă îmi va aduce mereu în fața ochilor imaginea vechii case englezești. Acea aromă, oriunde aș fi, îmi evocă viziunea locului Eastwell Park, cu cărările sale prin pădure, pe care le băteau pașii noștri copilăroși”.

Regina Maria, ”Povestea vieții mele”

 

1885.

Când prințesa Beatrice, cea mai tânără fiică a Reginei Victoria, se ia cu prințul Henry de Battenberg, Maria avea să fie domnișoară de onoare.

 

1886. 

Ducele de Edinburgh, al său tată, este numit la comanda Flotei din Mediterana, așa că Maria e nevoită să se mute în Malta. Are doar 11 primăveri când primii fluturi îi dau târcoale: se îndrăgostește de Maurice Bourke, căpitanul yahtului ducelui. Prinde lecții de călărie, ce-i vor folosi, enorm, în anii următori.

 

1888. 

Cupidon, pișicherul, scoate din tolba-i o săgeată. Trage spre inima Mariei și, la 13 ani, iat-o îndrăgostită de prințul George, vărul său, viitorul rege al Angliei.

 

1889. 

Tatăl său, după ce cere voie Reginei Victoria, acceptă să-i succeadă unchiului Ernest al II-lea la conducerea Ducatului de Saxa-Coburg și Gotha, așa că Maria se mută, începând din acest an, în Germania.

 

1891.

Casa Regală a României este în căutarea unei partide pentru prințul de coroană Ferdinand. Se încearcă primele tatonări. Întâile întâlniri sunt eșecuri. Atunci, Carol îl cheamă pe principe, îl pune să sară la castană și îi ordonă să se trezească. În ist timp, Maria Alexandrovna atacă și șubrezește cealaltă redută.

 

1892. 

Fratele cel mare al prințului George, ducele de Clarence și Avondale, trece la cele sfinte, acesta devenind al doilea în linia de succesiune la tronul britanic. Încurajați de Regina Victoria, părinții săi adresează o cerere de căsătorie părinților lui ”Missy”. Maria Alexandrovna o respinge pe loc: ”Cum să aibă loc o căsnicie între verii primari?”

 

 Carol I își spune să nu lase lucrurile nerezolvate. Merge la Regina Victoria, îi zice de afacere, ”Bunica Europei” își dă acordul, iar logodna e anunțată.

 

Maria și Ferdinand, alături de Regina Victoria, la o nuntă a începutului de veac XX, alături de alte capete încoronate

 

1893. 

Ianuarie. 10. La Sigmaringen, în Germania, este celebrată căsătoria Alteței Sale Regale Marie de Edinburgh cu Alteța Sa Regală Ferdinand, Prințul de Coroană al României. Se lasă cu trei ceremonii: cea civilă, cea catolică (religia lui Ferdinand) și cea protestantă (religia Mariei). Carol I e rece ca întotdeauna, le urează doar ”Honigtag” (”O zi de miere”). Maria pleacă spre...noua ei patrie dar pentru că situația în Transilvania este tensionată, se va călători pe timp de noapte și cu luminile trenului stinse.

 

”Preocuparea noastră cinstită a avut întotdeauna un singur obiect, România. Orice greșeli vom fi făcut, pe noi ne-au  animat, de fiecare dată, cele mai bune intenții și sunt  convinsă că și poporul știe acest lucru”

Regina Maria

 

Pentru că safteaua fusese făcută din interese dinastice, fără ca cei doi viitori soți să poată deschide gura, în primii ani de căsnicie relația lor funcționează precum o bucată de mămăligă trasă pe un șmirghel. Apoi apar copiii, Ferdinand, botezat, la alint, ”Nando”, pare mai înțelegător, Maria devine parte a societății românești, iar lucrurile par că intră pe făgașul normal. ”Ce păcat că a trebuit să  irosim atâția ani ai tinereții ca să învățăm cum să conviețuim”, avea să spună Maria.

 

1893.

Octombrie. 15. Se naște primul copil, prințul Carol (decedat la 4 aprilie 1953, în exil, în Portugalia), viitorul rege al României.

 

1894.

Octombrie. 12. Se naște cel de-al doilea copil, Principesa Elisabeta ”Lisbeta” (decedată la 14 noiembrie 1956, în exil, la Cannes). Fără urmași.

 

1896. 

Martie. Cuplul moștenitor al coroanei României se mută în noua reședință princiară, Palatul Cotroceni, care de pe la 1892, fusese amenajat în acest scop e către Carol I. Maria devine comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori.

 

1897.

Principele Ferdinand se îmbolnăvește de o formă gravă de febră tifoidă. Maria se lupta pentru ca acesta să rămână în viață: ”Se va bate pentru că știe că acest om, mai mult un complice afectuos decât un soț iubitor este cheia destinului său”, aveau să spună apropiații. Gurile rele afirmă că din acel moment viitorul rege nu va mai putea avea urmași, dar, scribule, cine ești tu să te bagi în viața unor capete încoronate?

 

1898.

Pentru că a considerat că voiajul petrecut de Maria și de Ferdinand pe Coasta de Azur a fost prea ”libertin”, Regele Carol I o va ”uita” pe principesă în țară la plecarea spre Rusia, pe care o va vizita în luna iulie.

 

1900. 

Ianuarie. 6. Se naște Principesa Maria, alintată ”Mignon” (decedată pe 22 iunie 1961, în exil, în Marea Britanie). A fost Regină a Iugoslaviei, în urma căsătoriei cu Regele Alexandru I. Vor avea trei copii.

 

1903.

August. 3. Vine pe lume Prințul Nicolae “Nicky”, cel de-al patrulea copil, membru al Regenței (iulie 1927 – iunie 1930), decedat pe 9 iunie 1978. Exclus de către Casa Regală a României, între 1937 și 1942, în urma căsătoriei morganatice cu Ioana Doletti.

 

1909.

Ianuarie. 5. Se naște Principesa Ileana (decedată pe 21 ianuarie 1991. Din 1948 trăiește în exil. În 1967, trece la monahism sub numele de Maica Alexandra, fondând mănăstirea ”Schimbarea la Față” din Elwood City, Pennsylvania, SUA, unde este și înmormântată.

 

1913. 

Ianuarie. 3. Se naște Prințul Mircea, ultimul copil, decedat la numai trei ani (2 noiembrie 1916), de febră tifoidă.

 

”Copiii mei erau punctul central al vieții mele. Femeile din rasa mea sunt mame pătimașe și nu ne putem închipui lumea fără copii. Toată munca, toată străduința și năzuința noastră n-au alt țel decât de a-i modela potrivit idealului nostru, de a-i face fericiți și de a le pregăti un viitor frumos”.

Regina Maria

 

Regina Maria și Regele Ferdinand, alături de patru dintre cei șase copilași pe care-i vor avea

 

1914. 

Octombrie. 10. Regele Carol I, conducătorul cu cea mai lungă domnie din istoria noastră, 48 de ani, decedează. Politica românească trece printr-o stare tensionată, chiar dacă noua pereche conducătoare este primită, în Parlament, cu căldură și speranță. ”Ovațiile adresate noii Regine erau sincere”, scrie prințesa Callimachi.

 

1914.

Octombrie. 11. Principesa Maria devine REGINA ROMÂNIEI, într-o perioadă crucială din istoria noastră, marcată de izbucnirea Primului Război Mondial. La acel moment, societatea românească era divizată: unii doreau neutralitatea, alții, întrarea în conflagrație fie de partea uneia dintre tabere, fie de partea celeilalte.

 

1915. 

În ciuda presiunilor de tot felul, în primii doi ani de război România își păstrează neutralitatea. Reginei Maria îi displace acest lucru. ”Sunt obligată să-mi controlez fiecare cuvânt, ceea ce era cu totul în afara felului meu de-a fi!”, afirma ea.

 

1916.

Septembrie. 14. România intră în conflagrație, declarând război Imperiului Austro – Ungar. ”Regina Maria a îmbrățișat cauza războiului precum alții o religie”, spun apropiații. ”Este de două ori aliata noastră, odată prin naștere iar a doua oară prin inima ei”, completează ministrul Franței la București, contele Saint – Aulaire.

 

1916.

Noiembrie. Familia regală se refugiază în Moldova, Bucureștiul fiind ocupat de trupele germane. De la Iași, Regina Maria va continua să coordoneze serviciile sanitare.

 

1917.

Regina Maria e peste tot, pe front. Nu ține seama de tifos, de apa infestată, de condițiile crunte. Vizitează - fără a se vaccina, ”Muribunzii nu au timp de injecțiile noastre - tranșeele. Cere că guste direct din ciorba ostașilor. Trasă, toată, în alb, merge în spitalele de campanie, alină sufletele ciobite, citește rugăciuni soldaților aflați în suferință. Devine ”Mama răniților”. Are un devotament imens, iubește, sincer, eroii. ”Juraseră să reziste ca un zid pentru a apăra ultima părticică de pământ românesc care încă era al nostru”, notează.

 

 

Regina Maria, cea mai iubită suverană din istoria Armatei Române, pe frontul Primului Război Mondial

 

1917.

Noiembrie. 26. După semnarea Armistițiului de la Focșani, cu Puterile Centrale, Regina Maria prinde a se război cu toată lumea: cu Regele Ferdinand, cu Ion I.C.Brătianu, cu Barbu Știrbey. Considera armistițiul un ”angrenaj în care ne-am prins mâna”.

 

1917.

Regele Ferdinand și guvernul caută o pace separată.

 

1918. 

Este unul dintre cele mai interesante momente ale istoriei noastre. Regina Maria îi înfruntă pe toți: ”A urmat o scenă teribilă, în care i-am spus Regelui că își vinde sufletul și onoarea și, odată cu acestea, o onoarea familiei și țării sale”, spune Majestatea Sa. Îi ia la țintă și pe Brătianu ori Barbu Știrbey: ”Trebuie să ți se spună (n.r. – către Regele Ferdinand) odată că cei din jurul tău te-au prins într-o plasă de dezonoare”...După război, oamenii politici aveau să recunoască, în unanimitate, că ”În acel moment al istoriei, Maria a fost singurul bărbat al României”

 

1918.

Aprilie – noiembrie. Sfatul Țării de la Chișinău voteză unirea Basarabiei cu România. Apoi, Congresul general al Bucovinei face același lucru.

 

1918.

Decembrie. 1. Marea Adunare Națională de la Alba Iulia proclamă unirea cu patria – mamă a provinciilor românești de peste Carpați.

 

1919.

Februarie. ”Aș vrea să pleci la Paris, să pledezi cauza. Brătianu (n.r. – Ion I.C.Brătianu, prim – ministrul de atunci) nu e băgat în seamă de către cei grei. Tu ai ardoare, entuziasm, țara are nevoie de tine. Ești de acord?” Dialogul are loc în spatele ușilor închise, între ”Nando”, Regele României, și Regina Maria. Unirea e făcută ”de facto”, dar, pentru că semnaserăm o pace separată cu Germania, aliații nu digeraseră asta. Era nevoie de o minte luminată, dar și de o mână forte...

 

Pe 5 martie 1919, Regina Maria e deja la Paris, unde e în toi  faimoasa Conferință de Pace. Pe 6 martie cere audiență la prim – ministrul Franței, Georges Clemenceau, o personalitate imensă.

”Avea o alură deosebită, o adevărată alură de regină: înaltă, frumoasă, foarte bine făcută și cu acel nu știu ce care caracterizează o doamnă și se impune întotdeauna”, scrie Mordacq, generalul. Pe ceas, întâlnirea trebuie să dureze o jumătate de oră. După 120 de minute, ușile sunt tot încuiate...

Clemenceau e direct:

  • ”Doamnă, uitați că țara dumneavoastră, semnând o pace separată, a pierdut dreptul de a cere respectarea angajamentelor teritoriale”...
  • ”Domnule prim-ministru, știți bine că România a fost obligată să semneze pacea din cauza dezertării Rusiei și a izolării în care se găsea la sfârșitul anului 1917”
  • ”Vorbiți-mi despre revendicările țării dumneavoastră!”
  • ”Transilvania până la Tisa și tot Banatul!”
  • ”Dar, doamnă, cereți partea leului!”
  • ”De aceeea, domnule prim-ministru, leoaica se adresează vărului ei, Tigrul” (n.r. – porecla lui Clemenceau).

 

A doua zi, Regina Maria e invitată la Elysee de către președintele Poincare, care îi acordă Marele Cordon al Legiunii de Onoare. Pe 10 aprilie 1919 se vede, la ”Ritz”, cu președintele american Woodrow Wilson. Yankeul e dur, îi ține o predică, dar Majestatea Sa stăpânește situația...Urmarea acestei vizite din ”Orașul Luminilor”? Pe 10 decembrie 1919, țara noastră semnează Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye, cu Austria, care recunoaște, în mod expres, unirea Bucovinei cu România. Urmează, pe 4 iunie 1920, Trianonul. Articolul 45: ”Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei”...

 

 

La Paris, unde a ajuns imediat ce i s-a cerut, Regina Maria a primit toate onorurile cuvenite unui șef de stat. În plus, a obținut tot ceea ce și-a dorit!

 

 

1922.

Iunie. 8. Regina Maria își dă fiica, pe Principesa Maria, ”Mignon”, după Alexandru Unificatorul, regele Iugoslaviei. La festivitățile prilejuite de această uniune, la Belgrad, naționala de fotbal a României, constitută special pentru aceste eveniment, dispută primul său meci din istorie. Învingem cu 2-1, întâiul nostru gol din toate timpurile fiind opera lui Francisc Ronnay. Cu alte cuvinte, Regina Maria nășea trupa tricoloră...

 

1922.

Octombrie. 15. Regina Maria se pregătește pentru încoronarea, ca Întregitoare, la Alba Iulia, chiar în trenul regal. ”Am coborât în toaleta mea, roșu-auriu, pe umeri cu o mantie de catifea purpurie, căptușită cu albastru și argintiu, și pe cap cu un voal auriu”, scrie ea.

Suveranii stau, în Catedrala Reîntregirii, ridicată în nouă luni, pe cele două tronuri împărătești. Mantiile regale sunt în ”grija” a doi generali. Serviciul religios e celebrat de Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului, iar Te Deum-ul de Miron Cristea. ”Slujba a fost frumoasă, sobră, nu prealungă, corul excelent”, avea să-și amintească Regina. Urmează banchetul, cu diplomați străini și 300 de invitați. Pe platoul din fața Catedralei Încoronării se găsesc 20.000 de persoane. Suveranii părăsesc Cetatea Alba Iulia la 17.30.

 

1926. 

Octombrie. 12. Regina Maria se îmbarcă pe ”metropola plutitoare Leviathan”, cu destinația New York. De șapte ani vrea să viziteze Statele Unite. Ajunge, aici, pe 18 octombrie. Primirea e fabuloasă! ”Maria! Maria! Îmi auzeam numele strigat de mii de voci și, după obiceiul american, de la geamuri se aruncau lungi ghirlande de hârtie, până când tot aerul se umpluse de fâlfâiri albe, ca de milioane de păsări mari și mici”. Se merge de la Est la Vest, se trece și prin Canada. E un voiaj obositor, cu Principesa Ileana și Principele Nicolae după ea. Zeci de reporteri. Blițuri. Interviuri. Se găsește cu indienii Sioux din Dakota de Nord, care o botează ”Winyan Kipanpi Win”, ”Femeia pe care o chemi”. Din păcate, însă, din țară veștile nu sunt tocmai bune: Ferdinand era bolnav, așa că regina se îmbarcă, pe 11 decembrie 1926, pe nava ”Berengaria”, pe drumul de întoarcere, cu trei săptămâni mai devreme.

 

1927.

Iulie. 20. Regele Ferdinand I Întregitorul decedează, la ora 2 și 15 minute. Cancer intestinal, de care suferea de ceva vreme. Din cauza problemelor născute de Carol al II-lea, Majestatea Sa îl desemnase pe Mihai, nepotul său, drept urmaș la tron. Dar acesta are numai șase ani, așa că urmează o perioadă de trei ani de Regență, coordonată, de după perdea, de Regina Maria.

 

1928. 

Este un an greu. Regența învață să guverneze o țară, Iuliu Maniu, liderul PNȚ, dă târcoale funcției de prim-ministru. Elena, soția lui Carol al II-lea, ceruse, deja, divorțul, sătulă de infidelitățile acestuia. Regina Maria trebuie să se împartă în mai multe locuri, pentru a rezolva toate aceste probleme.

 

1929.

Martie. 24-25. ”Cutremurele” din familie se întețesc. Regia merge în Franța, la St. Briac, unde se vede cu Carol al II-lea. ”În general, sunt mulțumit de întrevedere”, scrie acesta. Ridică, nițeluș, totul la mama sa! ”Nu uita că eu sunt fiul tău și tatăl regelui!” Mai mult, îi cere Reginei să-l ajute pentru revenirea în țară, dar aceasta pare să nu se agite prea tare. ”Nu am drepturi oficiale”, argumentează.

 

1930. 

Ianuarie. Ileana, fiica sa favorită, e necăsătorită, Buzdugan, regentul, a murit, așa că de familie trebuie să aibă grijă, de țară, asemenea. Regina Maria trage sforile pentru o căsătorie cu Alexandru de Hochberg, se face schimb de inele, se anunță data de 27 aprilie, apoi totul pică, deoarece mirele era implicat într-un process de homosexualitate.

Iunie. 6. Regina Maria e luată prin surprindere de lovitura de stat ce-l aduce în țară pe Carol al II-lea. Își exprimă ”bucuria, neliniștea, durerea și frica”. Regele îi trimite un tren, la graniță (se afla în Germania), dar e prea ”vulpe bătrână” ca să nu-și dea seama că se încearcă izolarea sa din punct de vedere politic. Doamnele de onoare dispar din jur, la fel și Atanasescu, ”totul acasă a devenit de nesuportat”, notează ea. Mai mult, îl consideră pe Carol al II-lea ”bădăran și tiran”.

 

1931. 

Îngrădită tot mai mult în propria țară, Regina Maria își propune să se ocupe mai mult de propria persoană, să se distanțeze. Este invitată de către guvernul francez să viziteze Marocul, trece pe la sora ei, la St. Briac, apoi ajunge în Germania și Italia.

 

1933. 

Decembrie. 30. I.G.Duca, prim-ministrul, este asasinat de către legionari pe peronul gării din Sinaia. Regina e în Austria. E îndurerată când află că fiul ei e prea speriat ca să asiste la funeralii. În primăvară, explorase Munții Atlas. I se păruse că la 58 de ani e rost de o aventură de acest fel.

 

1934.

Primăvara. Primește invitația de a merge la Londra, pentru publicarea memoriilor sale, ”Povestea vieții mele”. Se regăsește cu vechi prieteni, merge în Scoția, vizitează familia regală britanică. Din păcate, ca de fiecare dată, nu se poate bucura până la capăt. Vestea asasinării ginerelui ei, Regele Alexandru al Serbiei, soțul lui “Mignon”, pune punct acestei călătorii.

 

 

 

1935. 

Se vorbește despre sărbătorirea celei de-a șaizecea aniversări a zilei de naștere a Reginei. Normal, cu paradă, cu delegații, cu salve de tun. E încântată. Însă fiul ei, Carol al II-lea, obtuz, nu acceptă ideea că Maria se va bucura de un prestigiu mai mare decât al său. Așa că decide să contramandeze festivitățile de la București...Începe să scadă în greutate...

 

 

 

”Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea”...

 

 

1936.

”Ducky”, sora Reginei Maria, Prințesa Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha, se stinge pe 2 martie. Durerea este nemărginită. Între timp, noi restricții îi sunt impuse. Are obligația de a-și trimite bagajul la Palatul Regal pentru control. Ea, care călătorise în întreaga lumea pentru a pleda cauza României și a românilor... I se interzice participarea la inaugurarea noii aripi a spitalului ei preferat...Ea, care fondase așezăminte, ea, care avusese grijă de răniții Războiului de Reîntregire...La inaugurarea Arcului de Triumf, Carol al II-lea ”uită” să o menționeze, deși numele său e dăltuit pe monument!...Ea, care se certase cu mai-marii lumii, pentru Transilvania, pentru Ardeal, pentru o Românie ”Dodoloață”...Ce trebuie să fi fost în al ei suflet? La Balcic, unde se află pentru câteva zile, are o criză abdominală etichetată, probabil, drept colică biliară…

 

1937. 

Martie. 7. Doctorul Casei Regale, Ioan Mamulea, este chemat pentru o gripă. Starea Reginei Maria pare că se ameliorează, dar, pe 10 martie, are hemoragie și melenă. I se fac radiografii însă nu i se găsesc leziuni stomacale. Cu toate acestea, pe 28 mai, în urma unui consult, i se pune diagnosticul de ciroză hepato-splenică hipertrofică...

 

1938.

Februarie. Regina Maria se află la ”Casa di Cura Fonte S. Martino” din Merano, Italia. Un raport al medicului Kilian, din Freiburg, specifică situația din acel moment: suferință de un an și jumătate, cu debut brutal, durero abdominale și cinci episoade hemoragice digestive. Conform documentelor, sunt 27 de doctori care o consultă în acea perioadă.

 

1938. 

Iulie. 18. Regina Maria a României decedează, dimineața, în dimineața zilei. Formularea oficială este ”hepatopatie cronică”. Inima sa, sănătoasă, e dusă la ”Stela Maris”, din Balcic. Apoi, adusă lângă Bran. Acum, odihnește la Pelișor, în ”Salonul de Aur”, ultimul loc în care a bătut tic-tac, tic-atc, tic-tac...

 

Născută în Anglia, obligată de vremuri să se lege, prin căsătorie, de un bărbat care nu s-a ridicat, niciodată, la înălțimea ei, Regina Maria vrea să moară lângă Miorița. Știe că tratamentul de la Dresda trebuie continuat, dar inima invinge creierul. Cu mâna tremurând notează, în al său jurnal, ultimul text. E 11 iulie 1938 când ea scrie, ”dulcea țară”. Trenul regal pleacă pe 14 iunie 1938. Se traversează Polonia, se intră în România cea Mare, opera ei. Prin nord, pe la Cernăuți. Drumul e dramatic, pentru că Majestatea Sa intră în agonie. Aflând că muribunda va trece pe la ei prin sate, zeci de mii de români se aliniază de-alungul căii ferate. Unchiașii cei bărboși, în ițari și straie populare, descoperiți, aruncă găleți de apă rece pe vagonul fiert de soarele torid al lunii lui Cuptor.

Ultima lor reverență în fața Întregitoarei.

 

”Un suflet mare s-a dus: Regina Maria...România s-a împuținat cu tot  ce-i aducea prestigiu, ca mândrie, ca inteligență și voință, ca mari și  neuitate amintiri, femeia de însușiri excepționale, care cu greu se întâlnesc în istorie, Regina Maria...Despărțirea de dânsa...este cu  neputință pentru poporul românesc. Plecat aiurea, EA rămâne, însă, între noi” – Nicolae Iorga

 

Articol scris de Cătălin Oprișan

Articolul anterior:

 Amza Pellea