Maria Tănase. Pasărea măiastră. Muzica. Totul.

A băgat cântece de leagăn. A iubit cu foc. A cântat doine. A urcat pe scenă-n mahalale, a primit aplauze-n lux. A fost spioană. Legionarii au interzis-o. De când a debutat și până azi, Radio România n-a scos-o de pe post. A fumat non-stop: și ”americănești”, și ”Mărășești”. Marele Brâncuși a strâns-o-n brațe, Gheorghe Gheorghiu-Dej a primit-o la al său piept. A debutat în film alături de Florin Piersic, Fărămiță Lambru și al lui faimos pian de burtă au acompaniat-o ani de zile. A jelit ca nimeni alta. Repertoriul i-a fost infinit. Când a plecat, 1.000.000 de oameni au dus-o pe ultimul drum, iar televiziunea comunistă i-a urmărit catafalcul. S-a stins la nici 50 de ani, după o viață trăită intens.

Se găsise cu lumea în 1913, un an mai-nainte ca Gavrilo Princip să pornească la drum prima mare urgie mondială. Venise în familia lui Ion Coandă Tănase, oltean de pe Amaradia, și a Anei Muntean, făgărășancă de la un cioc de barză de mânăstirea cisterciană de la Cârța, în Calea Piscului din București, dar copilăria și-o trăise într-o casă din Livada cu Duzi, în mahalaua Cărămidarilor. Urechile-i fusese înconjurate de cântece dintotdeauna. Asculta doinele băieților care-i munceau pământul tatălui, cultivator de legume și de flori, apoi le îngâna prin ogradă. Un ardelean șchiop, din Turda, se aciuase pe acolo. Maria furase de la el prima ”melodie”, cu două versuri: ”Frunză verde, frunză galbenă / Tu mă saltă, tu mă leagănă”. Prindea bocetele unchiului său, Fane, văduv, care jelea cât e ziulica de lungă: ”Geaba mă mai duc acasă, / Că n-am nevastă frumoasă”...

La 15 ani participa la concursul Miss România. ”Corp neformat, picior cam gros”, decisese juriul. La 16 ani iubea. Un medic de la Spitalul Central. Cu el rămăsese grea. Doctorul a obligat-o la avort. N-a mai putut avea urmași toată viață. Spre a-și mai alina durerea, într-un târziu, într-un turneu, înfiase o copilă, pe Minodora Nemeș.                                                

Maria Tănase a înregistrat melodii din 1934 până în 1963

Harry Brauner a găsit un diamant neșlefuit, Tănase o dă afară!

La 17 ani se bagă cu simbrie la ”Bufet de 7 lei”, unde Sandu Eliad, regizor la Teatrul Evreiesc ”Barașeum”, prinde drag de ea. Un deceniu de iubire. Eliad o scoate din mahala și-o duce-n lumea bună a Bucureștilor. I-o prezintă lui Harry Brauner, șmecher mare, tip cu ștaif, etnomuzicolog. Maria Tănase îi cântă acestuia natural, normal, ca la ea-n Cărămidari. Omul e lăsat mască. Trimite vorbă lui Titi Brăiloiu, directorul Arhivelor de Folclor. Îi zice că a găsit un diamant neșlefuit. E povățuită să meargă să culeagă cântece din satele românești. De la Brașov fură, în 1929, ”Cine iubește și lasă”, viitorul său portstindard. În mai 1934, merge la Teatrul ”Cărăbuș”, patronat de nemuritorul Constantin Tănase. Acesta îi schimbă numele în Elise Lamé, apoi în Mary Atanasiu și o obligă să se costumeze sexy. Refuză. ”Fato, nu merg doi Tănase pe afiș”, îi aruncă patriarhul locului. ”Coane Costică, om vedea!”, scoate ea baioneta. Peste doi ani, primea 2.000 de lei pe seară pentru a cânta, două ore, la un restaurant vis-a-vis de ”Cărăbuș”...

Imprimă ”Mansarda”, romanță de Nello Manzatti, la casa de discuri ”Lifa Record”. Apoi trage și ”Nuntă țigănească”, întâiul album. În vara lui 1937 e în studio, la ”Columbia”. Pune pe vinil ”Cine iubește și lasă”, ”M-am jurat de mii de ori”. Titi Brăiloiu îi aduce taraf de oacheși, oamenii lui Costică Vraciu, din Gorj.

Pe 28 februarie 1938 se ferchezuiește, deși e doar debutul radiofonic. Merge la emisiunea ”Ora satului”, cu taraful lui Neluțu Matache din Argeș. Doi violoniști, un contrabasist, un țambalist și un cobzar. Cântă atât de bine, încat, de atunci până în ziua de azi, Radio România îi programează, săptămânal, melodii!!! Miezul de an o găsește la ”Luxandra”, stabiliment de lux, cu oamenii lui Petrică Moțoi. Nu uită de unde a plecat, deși merge braț la braț cu succesul. Iubește să cânte la crâșmă. Azi e la ”Scăricica”, mâine o vezi la ”Neptun”, la ”Parcul Aro”, sâmbătă e la ”Wilson”, apoi la ”Continental”. Duminica o apucă la ”Prispa-naltă”, din Piața Obor. La spectacolele de la sate le zice fără microfon. Pentru că e zăpușeală, storci apă din cămeșoaiele orchestrei. Își suflecă mânecile și le spală. La București, la cumpăna dintre ani, leagă...14 restaurante, pentru a-i mulțumi pe toți. La îngemănarea nopții cu zorile e la ”Capșa”, deși afară troienește. ”După o noapte fosforescentă, găsește clientela cam deteriorată, în cămăși și fără cravată”. Refuză să cânte, cerând ținuta de rigoare: ”Toată lumea la punct, haină și cravată!”, zice, apoi dă drumul la tril, își amintea impresarul ei, Gaby Michailescu.

                              

Spectacolele Mariei Tănase erau adevărate zile de sărbătoare în satele și orașele României, pe acolo pe unde trecea

 

Brâncuși o ceartă: ”Nu-ți mai irosi vocea de aur prin cârciumi!”

Pe 17 august 1938 cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare de la Vălenii de Munte, unde marele Nicolae Iorga o botează ”Pasărea măiastră”. Toamna o găsește la Teatrul ”Alhambra”, al lui Nicolae Vlădoianu. Pe 16 aprilie 1939 pleacă la Expoziția Universală de la New York. Cântă alături de orchestra lui Grigoraș Dinicu, iar Fănică Luca rupe în două al său nai. Se cunoaște bine cu George Enescu și mai mult decât bine cu Constantin Brâncuși...S-au iubit puternic, s-au despărțit ”cu invective din partea neichii Costache”. Între astru și vârful de munte să tot fi fost vreo 36 de ani...Brâncuși o certa mereu: o dojenea că are o voce de aur, pe care o irosește prin cârciumi, în loc să meargă la Operă...

”Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră!...Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu”...

Constantin Brâncuși către Maria Tănase

 

La întoarcerea în țară debutează în cinematografie, chiar dacă nu are un rol...”Se aprind făcliile” este o adaptare după nuvela omonimă a lui Nicolae Porsenna, cu George Vraca ori Emil Botta. Maria Tănase cântă, este filmată, dar nu apare pe pelicula din 1939. Abia în 1942, N. Porsenna adaugă secvența respectivă. Debutul ”adevărat” va avea loc în 1957, în ”Ciulinii Bărăganului”, întâia peliculă și pentru...Florin Piersic.

Spre sfârșitul lui 1940, Garda de Fier îi interzice să mai apară public. Din ordinul Ministerului Propagandei are loc o crimă incomensurabilă: toate discurile de patefon existente cu Maria Tănase în arhiva Radiodifuziunii, precum și matrițele acestora de la casa de discuri ”Columbia” sunt distruse, sub pretextul că melodiile distorsionau folclorul românesc autentic! În realitate, era vorba despre cercul de prieteni al artistei, cu Harry Brauner, cu Sandu Eliad, cu...Ultimul concert dinaintea cenzurii e pe 20 octombrie 1940, la Teatrul Municipal ”Maior Gheorghe Pastia” din Focsani. E condamnată, câteva luni, la arest la domiciliu. E atât de supărată, încât părăsește apartamentul somptuos, pentru a se muta în mahalaua Cărămidarilor, cea a copilăriei. Apropiații spun că nici măcar nu iese din casă spre a-și cumpăra pâine. Dar vremurile se schimbă și din ziarul ”Timpul”, numărul 1356 din 16 februarie 1941, aflăm că Maria Tănase e, din nou, în programul radiofonic. ”Pasărea măiastră” primise acceptul să cânte...

Maria Tănase și Mihail Sadoveanu, doi titani, imortalizați în 1956

 

Pleacă în Turcia, în turneu. La revenire, adună crema teatrului și muzicii din București cu care merge în fața răniților de război. Se bagă-n spionaj, iubindu-se cu francezul Maurice Négre, agentul Biroului 2 din Hexagon. Numele său începe să apară în dosarele Siguranței Statului. Gurile rele spun că ar fi avut o relație și cu Eugen Cristescu, șeful Serviciului Special de Informații (SSI), dar dacă nu ai urcat pe Moldoveanu, poți critica Everestul? Un spion britanic o curtează atât de tare, încât îi propune să se stabilească, amândoi, în Turcia...

Vremurile se schimbă. Comuniștii îi solicită, în 1952, să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din București. Acceptă, pentru că este vorba despre o catedră de cânt popular, nou creată. Le are eleve, printre altele, pe Natalia Șerbănescu, pe Ileana Constantinescu, pe Victoria Darvari. După o pauză discografică de 11 ani, imprimă, din nou, la Radio, dar și la ”Electrecord”. E când protejată, când hulită. Primește Premiul de Stat (1955), apoi e unsă Artist Emerit (1957). Pe Gheorghe Gheorghiu-Dej îl irită extravaganțele ei, dar, pentru că e consumator de folclor, o primește cu brațele deschise și îi spune: ”Maria noastră!”. Apoi, refuză să-i dea viză pentru un concert la Praga. ”Extravaganță” am scris? Ce vrea a însemna asta pe vremea unui regim ce te putea trimite în lagărele de muncă doar pentru că fumai un trabuc? Michailescu istorisește cum că într-o seară, la ”Capșa”, Maria Tănase a zărit o balerină. Era clar că e amărâtă, era clar că nu mâncase nimic. A chemat-o la ea acasă și i-a spus: ”Alege-ți trei rochii, sunt ale tale!” După un turneu în Bulgaria, a lăsat toți banii translatoarei. Primea tone de flori. O chema pe Marița, i le dona ei, femeia le vindea. La Belgrad, după un concert imens, i-a făcut cadou costumul ei național Iovancăi Broz Tito, soția liderului comunist. Uneori intervenea la partid pentru nevoiașii care aveau nevoie de medicamente, de o casă, de o bursă de student. Obișnuia să intre în localurile modeste, să-și ochească foști prieteni și să le achite consumația, fără ca ei să știe!

 

”Fărămiță, ai acordeonul spart, mă, de ce mă trage așa, un curent?”

Fuma enorm. De fapt, nu fuma, ”suda”. Și americane, ”Pall Mall”, și Mărășești, de-ale noastre.

Prin 1951 se găsește cu un alt imens, Fărămiță Lambru. Tânărul are 24 de ani, trage după el un imens pian de burtă. ”Săr’ mâna, doamnă!”, zice. ”Mă, știi <<Astă iarnă era iarnă>>?” ”Păi se poate?” ”Bagă!” Și Fărămiță încinge acordeonul, chiar acolo, pe holul teatrului. Are un ”Hohner” de 48 de bași. Femeile de serviciu, plasatoarele, mașiniștii, toată lumea se adună ca la urs. Concert ad-hoc. ”Fărămiță, abanosule, ești bun, te iau! Auzi, mă, dar ai burduful spart, ce naiba, că m-a tras un curent, așa...?”, îl șicanează pe acordeonistul cu care va cânta până la moarte. Și, da, ”Hohner”-ul avea burdudul nițeluș ciupit...

Ambasadorul României la Berlin, Radu Crutzescu, îi face curte. N-are vreme. Ben Smith, un magnat al aluminiului, vine cu inelul de logodnă. Degeaba.

O fotografie extrem de veche, de la un turneu prin țară. În stânga sa, e Gaby Michailescu, impresarul. În dreapta, soțul, Clearch Raul Victor Pappodopulo – Sachelarie, cunoscut drept ”Clery”, un domn cu 13 ani mai mare decât Maria Tănase

 

Ajunge să-l cunoască pe Clery Sachelarie, boier scăpătat și patron la locanta ”Wilson”, unde ea cânta de ani de zile. ”E drept că se născuse bogat, dar, când s-au găsit, era complet lefter”, scrie Gaby Michailescu, cel care nu l-a înghițit niciodată pe Clery. ”A devenit din mare moșier bărbatul Mariei Tănase”. Chiar dacă nu-i va fi fidelă, Sachelarie va rămâne soțul ei din decembrie 1950, de la căsătorie, până la finalul vieții.

În 1956 imprimă, la ”Electrecord”, patru cântece populare românești traduse și adaptate în franceză. Joacă în filme, în piese de teatru, în scurt-metraje. Repertoriul său e imens. Cântă din toate zonele României, din toate categoriile: doine, orați de nuntă, cântece de leagăn, hore, sârbe, învârtite, jienești, de dragoste, de petrecere, lăutărești, bocete.

În primăvara lui 1963, când n-a adunat, încă, 50 de ani, i se face rău. E a patra zi a unui turneu prin Târgu-Jiu. Merge la spital. Îi zice doctorului să-i spună direct, să nu umble cu fofârlica: cancer la plămâni, fază avansată. Refuză spitalizarea. Spune că va termina de cântat aici, apoi o roagă pe Mia Braia, sora Ioanei Radu, să o înlocuiască. Rămâne pe scenă încă două săptămâni.

 

Da, imaginea e neclară, pentru că provine dintr-o captură TVR de acum mai bine de 55 de ani. Dar nu calitatea contează. Priviți doar câtă lume a condus-o pe ultimul drum! 1.000.000 de oameni. Bucureștiul a fost blocat o zi întreagă!

Pe 2 mai ajunge acasă, la București. Apucă o foaie și așterne câteva rânduri pentru Sachelarie: ”Îți scriu acum, tătuță, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierți de tot, dacă poți, de tot ce ți-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit și niciodată să nu le socotești moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au mințit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaște. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, și împarte-le oamenilor, căci au fost curate și rare. Te voi aștepta, tătuță, oricât ți-o place ție să trăiești. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu știu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ți le cos, să fie cum am visat să-ți fie viața. Eu am să plec, și-ți mulțumesc pentru viața noastră. (...) Iar vouă, cele 49 de frunze verzi de primăvară și galbene în toamnă, pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoție: Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagănă...”Prima ei melodie. Cercul urma a se închide. Dacă tu, iubite cititorule, cunoști o despărțire mai frumoasă...

A plecat pe 22 iunie 1963. ”Pasărea măiastră” a lăsat un testament: ”După moarte, corpul nescăldat, numai șters cu alcool să fie la dispoziție medicilor dacă vor considera că este cazul să se folosească de el la autopsie. Una dintre cele două cămăși albe de mătase pe care le am în dulap să fie puse pe sub rochia de pichet albă ce se găsește la spital și care se butonează în spate. Pe cap, să-mi pună pichetul de colțar alb, iar, în picioare, ciorapi albi scurți. (...) Dacă se va putea și nu va fi greu aș vrea ca pe un drum secetos și dornic de apă să se facă o fântână”...

Conform martorilor, pe ultimul drum, către ”Bellu”, a fost condusă de peste 1.000.000 de bucureșteni. Pentru prima dată în istorie, comuniștii au permis transmiterea de imagini de la o înmormântare, la tv.

Astăzi, locul său de odihnă nu arată prea bine.

Cât despre fântână, a existat o propunere, în ”Parcul Tineretului”, pe locul fostei mahalale a Cărămidarilor, de unde Maria își luase zborul.

Dar, la 57 de ani de la a sa plecare, havuzul tot n-a apărut la loc secetos.

 

Surse: ”Adevărul”, ”Maria cea fără de moarte”, ”Filmat în România”